vineri, 3 octombrie 2008

Coroană de flori la mormîntul lui Dobrin



Delegaţia alb-albastră a profitat de prezenţa la Piteşti pentru a-l omagia pe fostul mare fotbalist român Nicolae Dobrin, trecut în nefiinţă cu aproape un an în urmă.
Alb-albaştrii s-au deplasat incorpore în această dimineaţă la mormîntul lui Dobrin din cimitirul situat în vecinătatea arenei piteştene, Dorel Stoica şi Prepeliţă purtînd o coroană de flori pe care se putea citi: "Respect Nicolae Dobrin - FC Universitatea Craiova".

"Pe 26 octombrie se împlineşte un an de la trecerea în nefiinţă a marelui fotbalist Nicolae Dobrin şi ne-am gândit ca înaintea meciului să-i aducem şi noi un omagiu celui supranumit «Gâscanul», pentru că până la urmă, considerăm noi, nu a fost doar piteştean, ci un bun naţional", a explicat gestul de azi directorul departamentului de relaţii publice al Craiovei, Vicenţiu Neagoe.

Soţia fostului mare fotbalist, Gica Dobrin, a rămas impresionată de gestul componenţilor grupării alb-albastre: "A trecut prea repede acest an, îmi e din ce în ce mai dor de el. Îmi este foarte greu, nu vreau să-l supăr pe Dumnezeu, dar prea repede l-a luat. Am rămas surprinsă ieri când m-au sunat că vor să vină. Pentru mine, a fost o mare bucurie. Şi noi avem o amintire frumoasă de la Craiova. Ce mă surprinde e că cei de acum de la Craiova sunt foarte tineri. Le mulţumesc din suflet, m-au impresionat".

Sursa: Ediţie Specială

0 comentarii: