luni, 22 septembrie 2008

Oltenii `detronară` liderul!


Fotbal frumos la Urziceni între două echipe spectaculoase. Ialomiţenii încep meciul destul de motivaţi şi încrezători în forţele lor şi durează doar 11 minute până când Galamaz, introduce mingea în plasa oltenilor, după ce a profitat de un corner bătut excelent de Bălan.
Oltenii nu acuză şocul primirii golului şi încep să arate că ştiu fotbal, iar că ultimele două înfrângeri din campionat au foat doar întâmplări izolate.
"Juveţii" pasează bine şi în minutul 17 Baird şutează sec şi face 1-1. După egalare iniţiativa este preluată de băieţii lui Napoli, dar "supriza" italianului, Ovidiu Stoianof arată că nu are meciuri în picioare şi nu profită de câteva pase bune ale lui Prepeliţă. Vedeta celor de la Urziceni, Bogdan Mara, vrea să arate că este un fotbalist mare şi îl întinde serios pe Bornescu, după ce a făcut o fază de toată frumuseţea. Am avut parte de 45 de minute pline de fotbal, în care rezultatul de egalitate este unul care mulţumeşte ambele echipe.

Repriza a doua debutează cu un forcing al Craiovenilor, care ratează prin Costea o ocazie bună. Jocul se echilibrează, cei de la Unirea caută să arate că nu sunt degeaba o echipă care vrea să accedeaă în grupele Cupei UEFA şi încearcă poarta lui Bornescu prin Brandan şi omniprezentul Mara.
Oltenii răbufnesc în minutul 63, când Costea îşi aduce aminte că este jucător de echipa naţională şi face o fază spectacol. Atacantul Universităţii lasă în urmă 3 adversari, centrează în careu de unde Baird şutează cu sete în bară. Mingea ricoşează până la Stoianof care înscrie lejer cu capul în poarta goală.
Urmează un joc de uzură în care Urziceniul se aruncă în atac, iar "juveţii" se mulţumesc să ţină jocul cât mai sus de poarta proprie.
În ultimele 10 minute careul oltean este practic asediat, dar Bornescu este în zi mare şi nu poate fi învins.
Craiova câştigă cu 2-1 şi şterge imaginea negativă lăsată în ultimele două etape, în timp ce Unirea poate să îşi facă griji în ceea ce priveşte returul cu nemţii de la Hamburg din Cupa UEFA.

0 comentarii: