duminică, 17 august 2008

"Mîncaţi pămîntul!"


Mititelu i-a asmuţit pe juveţi înaintea duelului care azi va opune ultimele două campioane ale provinciei Cu orgoliul rănit! Aşa vor aborda craiovenii partida de azi. Avid de revanşă după înfrîngerile la scor din sezonul trecut, 1-3 la Craiova şi 1-4 la Cluj, dar şi pentru faptul că ardelenii i-au suflat Universităţii titulatura neoficială de ultimă campioană a provinciei, Adrian Mititelu a vrut să fie sigur că fotbaliştii olteni vor fi supermotivaţi la ora meciului.În acest sens, patronul Ştiinţei a mers la unul dintre antrenamentele dinaintea plecării lotului spre Cluj şi a ţinut un discurs înflăcărat în faţa jucătorilor. "E posibil să pierdem cu CFR-ul, însă vreau să văd la voi ambiţia specifică oltenilor. Vreau să luptaţi, să mîncaţi pămîntul, să alergaţi din primul pînă-n ultimul minut al meciului de la Cluj! Aveţi încredere în voi. Trebuie să le arătaţi clujenilor cine este Universitatea Craiova!", le-a transmis Mititelu alb-albaştrilor.

0 comentarii: